monturi (hallux valgus)
Monturi (hallux valgus).
Monturile sau hallux valgus reprezinta deplasarea primului os metatarsian (de la baza degetului mare) spre interior si a halucelui (degetul mare) in directia opusa.
Monturile sunt mai frecvent intalnite la persoanele de sex feminin, iar in 70 % din cazuri exista istoric familial pentru aceasta afectiune. Pantofii cu toc inalt si ingusti sunt factori de risc pentru aparitia monturilor.
Afectiunea are o evolutie lenta, ducand la deformarea piciorului, dureri, inflamatia pielii si aparitia bataturilor. In lipsa tratamentului corespunzator, monturile duc la aparitia bursitei, aparitia degetului “in ciocan” si a metatarsalgiei
Cand este bine sa consultati un medic specialist ortped pentru a stabili tratamentul optim pentru monturi?:
- Cand durerile sunt persistente.
- Cand diformitatea este proeminenta.
- Cand mobilitatea degetului mare este afectata.
- Cand incaltamintea dumneavoastra nu se mai potriveste din cauza monturilor.
Diagnosticul este unul clinic, se stabileste in urma examinarii, iar radiografiile sunt utile pentru a depista cauza aparitiei monturilor si pentru a stadializa gravitatea afectiunii.
Tratament monturi.
Tratamentul este variabil in functie de severitatea si intensitatea durerilor. Nu este indicata o interventie chirurgicala doar din motive estetice.
Tratamentul nechirurgical pentru monturi:
- Incaltamite confortabila, larga.
- Plasturi, orteze si bezi kinesiologice care pot repozitiona degetul mare.
Tratamentul chirurgical este recomandat in cazul in care masurile initiale nu au dus la disparitia durerilor.
Sunt folosite numeroase tehnici chirurgicale prin care se indeparteaza tesutul inflamat, se indreapta degetul mare si se realizeaza realinierea oaselor halucelui. Dupa interventia chirurgicala de corectie a monturilor veti putea merge de a doua zi, insa recuperarea completa poate dura cateva saptamani.
Dr. Alin Pandea
Medic specialist ortopedie
0770454073