Alin Pandea

Despre mine, Dr. Alin Pandea

Am inceput pregatirea in rezidentiat in ortopedie in 2008, dar dupa cateva luni am inteles ca acest sistem medical este limitat atat pentru tinerii medici care vor sa schimbe cate ceva, dar mai ales pentru pacientii care isi doresc ingrijire medicala la standarde ridicate.
Probabil stiti cu totii ca in sistemul medical romanesc salariile sunt foarte mici, un medic rezident avea la acel moment (2008) in jur de 800 lei, bani cu care evident ca nu te puteai descurca daca nu aveai pe cineva care sa te sustina.
Am avut norocul sa primesc o oferta de munca la un spital din Marea Britanie iar decizia de a pleca acolo nu a fost una greu de luat. Dupa multe ore de garzi si voluntariat am avut ocazia sa urmez programul britanic de pregatire in specialitatea Ortopedie.
Dupa 5 ani, o intamplare nefericita m-a facut  sa indur conditiile sistemului  medical romanesc pe propria piele iar asta m-a facut  sa ma intorc si sa incerc sa schimb cumva modul in care este tratat pacientul.

La intoarcerea in tara am inceput sa colaborez cu un spital de urgenta din Bucuresti unde mi s-a recomandat sa evit sa spun ca am pregatire in domeniu in strainatate (“stricam piata”). In incercarile mele de schimbare am intampinat multe piedici si m-am lovit de multe ziduri, eu fiind adept al chirurgiei moderne, minim invazive si cu perioade minime de spitalizare astfel ca in final am decis sa colaborez cu o clinica privata, care prin contractul pe care il are cu Casa de Asigurari de Sanatate  este accesibila oricui.alin pandea

Am infiintat si o asociatie tip ONG “Sanatate la Nivel European” special pentru a-i putea ajuta pe cei nevoiasi sau in incapacitate de a ajunge la medic. In prezent avem un program de consultatii in satele limitrofe Bucurestiului adresat varstinicilor si celor cu probleme sociale.

Imi doresc  sa imbunatatesc  modul de tratament al pacientilor: timp de asteptare mai scurt, informarea corecta a pacientilor, respect fata de pacient , o mai buna comunicare.

Ma gasiti si pe facebook: Dr. Alin Pandea :
https://www.facebook.com/dralinpandea.ro
Numar de telefon: 0770 454 073